Sancțiunile pentru emitarea de bonuri fiscale fără ca acestea să aibă imprimante coduri QR care să conțină o serie de date, vor fi aplicate abia de la 1 septembrie 2025.
Sancțiunile pentru emitarea de bonuri fiscale fără ca acestea să aibă imprimante coduri QR care să conțină o serie de date, vor fi aplicate abia de la 1 septembrie 2025.
O cincime din încercările de conectare la una din stațiile publice de încărcare a automobilelor electrice din SUA s-a soldat cu un eșec în primul semestru al acestui an, iar aproape 10% din încercările eșuate au avut drept motiv cablul de conectare lipsă sau deteriorat de hoții de cupru, estimează firma de consultanță JD Power.
Renovatio Asset Management are peste 400 de puncte de încărcare în România, cu perspective de creștere la aproximativ 650 până în 2026. De partea cealaltă, la sfârșitul primului trimestru din 2024, existau circa 300 de puncte de încărcare în rețelele OMV și Petrom.
Compania de furnizare, distribuție și producție de energie Electrica SA, listată la Bursa de Valori București (BVB) și la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, vrea să producă echipamente energetice și să opereze stații de încărcare de mașini electrice în parteneriat cu un gigant din Abu Dhabi, controlat de familia conducătoare a Emiratelor Arabe Unite.
OMV Petrom cumpără integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari rețele de încărcare pentru vehicule electrice din România, plus jumătate din Electrocentrale Borzești, care deține proiecte de producție de energie din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW.
Rețeaua de stații de încărcare Elli și-a deschis punctele de încărcare pentru parteneri externi printr-un parteneriat cu Sixt, companie de rent-a-car și mobilitate.
Compania înființată de șapte mari producători auto globali, pentru a instala o rețea de încărcare care ar urma să ajungă la 30.000 de puncte de încărcare, a primit toate autorizațiile și aprobările și intră în faza de producție.
Tranzacția prin care OMV Petrom cumpără jumătate din Electrocentrale Borzești, care deține proiecte de producție de energie din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, a intrat în analiza Consiliului Concurenței.
Cea mai mare companie de petrol și gaze din regiune, OMV Petrom, vrea să ajungă și lider pe piața zonală a stațiilor de încărcare a mașinilor electrice, propunăndu-și ca la finalul acestui an să dețină 1.000 de puncte de încărcare, de aproape 4 ori mai multe decât avea la finalul anului trecut.
OMV Petrom cumpără integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari rețele de încărcare pentru vehicule electrice din România, plus jumătate din Electrocentrale Borzești, care deține proiecte de producție de energie din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW.
Elli, companie specializată în încărcarea automobilelor electrice, fondată și deținută de Volkswagen Group, și-a atins ținta stabilită pentru acest an, în privința numărului de puncte de încărcare, având în acest moment stații în aproape toată Europa, cu excepția României.
Politicile verzi sunt extrem de costisitoare, arată Serviciu Public pentru administrarea parcărilor al Primăriei Cluj, care propune ca proprietarii de mașini electrice din oraș să plătească încărcarea mașinilor electrice la stațiile publice
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că 50 de stații de încărcare pentru mașinile electrice, cu câte două puncte de reîncărcare, vor fi montate pe 11 amplasamente din București.
Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu (PNL), vrea reglementarea prețurilor energiei cu care sunt încărcate mașinile electrice la stațiile de profil, el arătând că în piață se practică prețuri și de peste 3 lei/kWh, în condițiile în care furnizorii uzuali licențiați trebuie să respecte plafoanele prevăzute de lege, situate mult mai jos.
Renovatio e-charge, parte a grupului omonim, cu activități în producția, tradingul și furnizarea de energie, precum și în administrarea de active și servicii energetice, va primi un grant de 9,5 milioane euro de la o agenție a UE pentru a construi 242 de stații de încărcare de mare putere a mașinilor electrice în România, a anunțat compania.
Reprezentanții statelor membre UE au căzut de acord asupra instalării de stații de încărcare de-a lungul șoselelor importante, ca prioritate a Uniunii, însă deocamdată nu este foarte clar cum se va petrece acest lucru, având în vedere că deocamdată doar investitorii privați au instalat astfel de stații.
Populara aplicație dezvoltată de Google anunță o mică, dar importantă funcție, prin care stațiile de încărcare pentru mașinile electrice sunt sugerate doar dacă sunt compatibile cu modelul deținut.
Asociația Constructorilor de Automobile din Europa a realizat o actualizare a situației rețelelor de încărcare a automobilelor electrice de pe continent, în contextul accelerării vânzărilor de astfel de vehicule. România este dată ca exemplu, deși nu are cea mai proastă rețea de stații.
Grupul Volkswagen și-a pus pe lista de priorități a companiei nu doar electrificarea gamei, ci și dezvoltarea propriei rețele de încărcare, care se transformă încet dar sigur într-o afacere profitabilă cu energie.
Serviciul Elli de tarifare a energiei electrice consumate pentru încărcarea bateriilor mașinilor electrice a ajuns la pragul de 400.000 de puncte de încărcare conectate, în 27 de țări, după cum anunță Volkswagen Group, proprietarul serviciului.
Viteza cu care crește piața de automobile electrice din Europa va declanșa un avans în progresie geometrică și pe piața de stații și servicii de încărcare, cererea fiind din ce în ce mai mare. Un studiu care urmărește modelul de dezvoltare a rețelei de stații spune că nu benzinăriile vor fi locurile preferate pentru amplasarea lor.
România a reușit să iasă din plutonul țărilor codașe la starea rețelelor de încărcare a automobilelor electrice din Europa, condus de Lituania de această dată, și are un procent bun de mașini electrice în totalul vânzărilor de autoturisme noi, respectiv 7,3%, o pondere mai mare decât Grecia sau Ungaria și aproape de cea înregistrată în Spania. Este însă la mare distanță de liderii Danemarca, Finlanda (peste 30%), Olanda, Germania (peste 20%), ca să nu mai vorbim despre Suedia (45%).
Stațiile de încărcare a mașinilor electrice vor putea fi instalate și racordate la rețelele de distribuție a energiei fără autorizație de construcție și fără niciun fel de documentație de urbanism sau amenajarea teritoriului, potrivit unui document guvernamental, menit să reducă riscul ca România să piardă banii prevăzuți în acest scop în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Două dintre țările Uniunii Europene, care acoperă mai puțin de 10% din suprafața uniunii, concentrează jumătate din punctele de încărcare pentru vehicule electrice, conform datelor oficale ale Uniunii Europene, analizate de ACEA, situație care arată cât de severe sunt perspectivele pentru trecerea la propulsia electrică.